• Administraţie
  • Braşovul îşi dezvoltă reţeaua de drumuri forestiere.

  • Brașov
  • |
  • 08 octombrie 2013
Braşovul îşi dezvoltă reţeaua de drumuri forestiere.
Socializare
Taguri
Drumuri forestiere, Brasov

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a verificat astăzi stadiul lucrărilor la noul drum forestier Crucur, drum care face legătura între cartierul Noua, zona Grădinii Zooologice şi Timişul de Jos, în zona gării CFR. Reabilitarea acestui drum face parte dintr-un proiect cu finanţare europeană, care mai include reabilitarea altor 9 drumuri forestiere din zona Braşovului. Autorităţile locale îşi doresc să facă accesibilă zona forestieră atât pentru valorificarea ei din punct de vedere economic, cât şi pentru dezvoltarea unor activităţi de agrement. Primarul municipiului a spus că partea cea mai grea a lucrărilor este în zona stâncoasă de la Timişul de Jos, unde se va folosi şi dinamita. În final acest drum va fi o alternativă la drumeţiile pe Tâmpa sau pe Drumul Vechi spre Poiana Braşov. Drumul va avea o lungime de aproape 10 kilometri şi o lăţime de 4,5 m şi va fi acoperit cu piatră spartă. Lucrările au fost începute în vara acestui an şi au termen de finalizare luna iunie a anului viitor. În cadrul aceluiaşi proiect s-a mai început reabilitarea drumurilor forestiere Troainer, Valea Popii - Noua şi Lamba, iar de anul viitor urmează alte 6 drumuri. Valoarea totală a lucrărilor depăşeşte 4,8 milioane de lei. Nicoleta Ghişa

 

(Sursa foto: Nikon)

Lasă un comentariu

Comentariul a fost trimis.

Meteo Mai multe informații

Starea vremii în prezent

  • În Mare Parte Însorit18°C
  • Momentan: În Mare Parte Însorit
  • Umiditate:
  • Vânt: 10 km/h din VSV

Prognoza meteo

  • În Mare Parte Însorit
  • 8 C° | 18 C°
  • Senin
  • 10 C° | 23 C°
  • Senin
  • 11 C° | 26 C°
  • Senin
  • 9 C° | 26 C°

Starea vremii în prezent

  • Parţial înnorat11°C
  • Momentan: Parţial înnorat
  • Umiditate: 38%
  • Vânt: S la 87 km/h

Prognoza meteo

  • Luni
  • Aversă
  • 10° | 19°
  • Marți
  • Şanse de Ploaie
  • 5° | 16°
  • Miercuri
  • Senin
  • 5° | 20°
  • Joi
  • În Mare Parte Însorit
  • 7° | 24°

Starea vremii în prezent

  • Parţial înnorat11°C
  • Momentan: Parţial înnorat
  • Umiditate: 38%
  • Vânt: S la 87 km/h

Prognoza meteo

  • Luni
  • Aversă
  • 9° | 19°
  • Marți
  • Şanse de Ploaie
  • 6° | 15°
  • Miercuri
  • Senin
  • 5° | 19°
  • Joi
  • În Mare Parte Însorit
  • 6° | 22°

Starea vremii în prezent

  • În Mare Parte Înnorat11°C
  • Momentan: În Mare Parte Înnorat
  • Umiditate: 42%
  • Vânt: S la 29 km/h

Prognoza meteo

  • Luni
  • Ploaie
  • 10° | 20°
  • Marți
  • Şanse de Ploaie
  • 7° | 17°
  • Miercuri
  • Senin
  • 6° | 21°
  • Joi
  • În Mare Parte Însorit
  • 7° | 23°

Curs valutar Mai multe informații

Curs BNR

  • 20.08.2015
  • 1 USD 3,9746
  • 1 Euro 4,4362
  • 100 HUF 1,4204
  • 19.08.2015
  • 1 USD 4,0137
  • 1 Euro 4,4305
  • 100 HUF 1,4331
  • 18.08.2015
  • 1 USD 3,9967
  • 1 Euro 4,4235
  • 100 HUF 1,4333