• Administraţie
  • Primăria Brașov se implică în construirea Aeroportului de la Ghimbav

  • Brașov
  • |
  • 04 iunie 2015
Primăria Brașov se implică în construirea Aeroportului de la Ghimbav
Socializare
Taguri
Primăria Brașov se implică în construirea Aeroportului de la Ghimbav

 

Consiliul Județean Brașov a cerut recent implicarea Primăriei Municipiului în proiectul viitorului Aeroport Internațional de la Ghimbav. Ca urmare, Consiliul Local al Primăriei Brașov a hotărât înființarea unei Comisii de negociere, care va purta discuții cu potenţiali parteneri pentru găsirea de soluţii pentru continuarea Aeroportului de la Ghimbav. Din această comisie fac parte

atât membrii ai Comisiei de Buget – Finanțe cât și a celei Juridice și de Administrație a Consiliului Local, la care se adaugă și cinci reprezentanți din aparatul de specialitate al primarului.

Comisia înființată va analiza toate aspectele de asociere şi de colaborare juridică, economică, financiară, patrimonială ori de altă natură pentru realizarea investiției, urmând ca în urma discuţiilor şi concluziilor rezultate, să formuleze propuneri pentru a fi înaintate spre aprobare.

Până la această dată, CJ Brașov a cheltuit aproximativ 20 de milioane de euro pentru aeroport, iar pentru finalizarea investiției ar mai fi nevoie de 30 de milioane de euro, pentru un aeroport cu un trafic de aproape 500.000 de călători pe an.

Însă, lucrările la acest obiectiv sunt în continuare stagnate, pentru că încă nu se știe în a cui proprietate va ajunge terenul pe care se construiește aeroportul.

 

Vali Blajovan

 

(Sursa foto: aeroportbrasov.ro)

Lasă un comentariu

Comentariul a fost trimis.

Meteo Mai multe informații

Starea vremii în prezent

  • În Mare Parte Însorit18°C
  • Momentan: În Mare Parte Însorit
  • Umiditate:
  • Vânt: 10 km/h din VSV

Prognoza meteo

  • În Mare Parte Însorit
  • 8 C° | 18 C°
  • Senin
  • 10 C° | 23 C°
  • Senin
  • 11 C° | 26 C°
  • Senin
  • 9 C° | 26 C°

Starea vremii în prezent

  • Parţial înnorat11°C
  • Momentan: Parţial înnorat
  • Umiditate: 38%
  • Vânt: S la 87 km/h

Prognoza meteo

  • Luni
  • Aversă
  • 10° | 19°
  • Marți
  • Şanse de Ploaie
  • 5° | 16°
  • Miercuri
  • Senin
  • 5° | 20°
  • Joi
  • În Mare Parte Însorit
  • 7° | 24°

Starea vremii în prezent

  • Parţial înnorat11°C
  • Momentan: Parţial înnorat
  • Umiditate: 38%
  • Vânt: S la 87 km/h

Prognoza meteo

  • Luni
  • Aversă
  • 9° | 19°
  • Marți
  • Şanse de Ploaie
  • 6° | 15°
  • Miercuri
  • Senin
  • 5° | 19°
  • Joi
  • În Mare Parte Însorit
  • 6° | 22°

Starea vremii în prezent

  • În Mare Parte Înnorat11°C
  • Momentan: În Mare Parte Înnorat
  • Umiditate: 42%
  • Vânt: S la 29 km/h

Prognoza meteo

  • Luni
  • Ploaie
  • 10° | 20°
  • Marți
  • Şanse de Ploaie
  • 7° | 17°
  • Miercuri
  • Senin
  • 6° | 21°
  • Joi
  • În Mare Parte Însorit
  • 7° | 23°

Curs valutar Mai multe informații

Curs BNR

  • 20.08.2015
  • 1 USD 3,9746
  • 1 Euro 4,4362
  • 100 HUF 1,4204
  • 19.08.2015
  • 1 USD 4,0137
  • 1 Euro 4,4305
  • 100 HUF 1,4331
  • 18.08.2015
  • 1 USD 3,9967
  • 1 Euro 4,4235
  • 100 HUF 1,4333