• Social
  • Târgul de Toamnă de la Brașov nu va fi amenajat în piețe

  • Brașov
  • |
  • 17 septembrie 2014
Târgul de Toamnă de la Brașov nu va fi amenajat în piețe
Socializare
Taguri
Târgul de Toamnă de la Brașov nu va fi amenajat în piețe

Primăria mută în acest an Târgul de Toamnă în talciocul de la Roman în speranța că preţurile la legume şi fructe să fie mai mici

Între 27 septembrie şi 5 octombrie, Primăria Braşov, în parteneriat cu Agenţia Metropolitană Braşov, va organiza o nouă ediţie a Târgului de Toamnă, iar evenimentul va fi organizat în acest an pe platforma din faţa uzinei Roman, spune reprezentantul Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Organizatorii se aşteaptă ca la târg să participe cel puţin 60 - 70 de producători iar Serviciul Pieţe se află în procedură de selecţie a acestora, pe baza solicitărilor venite mai ales de la producătorii din zona Brașovului, dar şi din Stupini şi Târgovişte.
În cadrul târgului vor fi amplasate trei corturi mari, două pentru comercianții de legume și fructe, şi unul pentru promovarea produselor tradiţionale din zonă. Deschiderea va avea loc sâmbătă, 27 septembrie, la ora 12.00 iar pe parcursul zilei vor avea loc şi momente cultural-artistice specifice Ţării Bârsei.

Vali Blajovan

 

 

(Sursa foto: ziare.com)

Lasă un comentariu

Comentariul a fost trimis.

Meteo Mai multe informații

Starea vremii în prezent

  • În Mare Parte Însorit18°C
  • Momentan: În Mare Parte Însorit
  • Umiditate:
  • Vânt: 10 km/h din VSV

Prognoza meteo

  • În Mare Parte Însorit
  • 8 C° | 18 C°
  • Senin
  • 10 C° | 23 C°
  • Senin
  • 11 C° | 26 C°
  • Senin
  • 9 C° | 26 C°

Starea vremii în prezent

  • Parţial înnorat11°C
  • Momentan: Parţial înnorat
  • Umiditate: 38%
  • Vânt: S la 87 km/h

Prognoza meteo

  • Luni
  • Aversă
  • 10° | 19°
  • Marți
  • Şanse de Ploaie
  • 5° | 16°
  • Miercuri
  • Senin
  • 5° | 20°
  • Joi
  • În Mare Parte Însorit
  • 7° | 24°

Starea vremii în prezent

  • Parţial înnorat11°C
  • Momentan: Parţial înnorat
  • Umiditate: 38%
  • Vânt: S la 87 km/h

Prognoza meteo

  • Luni
  • Aversă
  • 9° | 19°
  • Marți
  • Şanse de Ploaie
  • 6° | 15°
  • Miercuri
  • Senin
  • 5° | 19°
  • Joi
  • În Mare Parte Însorit
  • 6° | 22°

Starea vremii în prezent

  • În Mare Parte Înnorat11°C
  • Momentan: În Mare Parte Înnorat
  • Umiditate: 42%
  • Vânt: S la 29 km/h

Prognoza meteo

  • Luni
  • Ploaie
  • 10° | 20°
  • Marți
  • Şanse de Ploaie
  • 7° | 17°
  • Miercuri
  • Senin
  • 6° | 21°
  • Joi
  • În Mare Parte Însorit
  • 7° | 23°

Curs valutar Mai multe informații

Curs BNR

  • 20.08.2015
  • 1 USD 3,9746
  • 1 Euro 4,4362
  • 100 HUF 1,4204
  • 19.08.2015
  • 1 USD 4,0137
  • 1 Euro 4,4305
  • 100 HUF 1,4331
  • 18.08.2015
  • 1 USD 3,9967
  • 1 Euro 4,4235
  • 100 HUF 1,4333