• Administraţie
  • Terenul Aeroportului de la Brașov, în dezbatere la Senat

  • Brașov
  • |
  • 18 mai 2015
Terenul Aeroportului de la Brașov, în dezbatere la Senat
Socializare
Taguri
Terenul Aeroportului de la Brașov, în dezbatere la Senat

 

Deputatul brașovean, liberalul Mihai Donțu, spună că demersul legislativ privind prelungirea termenului de trecere în administrarea CJ Braşov a terenului primit de la Institutul Cartofului pentru aeroportul de la Ghimbav, intră astăzi în dezbaterea Biroului Permanent al Senatului.

Demersul legislativ are susţinerea, atât a parlamentarilor de Braşov, cât și a celor din județele vecine”, spune deputatul Mihai Donțu, inițiatorul demersului, care mai arată că „proiectul trebuie să fie programat şi trimis la comisii pentru analiză, după care va fi supus dezbaterii şi aprobării în plen”.

Mihai Donțu a precizat pentru newsbv.ro, că se va ocupa personal ca procedura să fie efectuată cu viteză maximă și că din punctul său de vedere, cel mai bine ar fi să treacă tacit, în termen de o lună, dacă nu intră în dezbatere, pentru că este mult mai rapid ca procedură.

După Senat, proiectul ajunge la Camera Deputaţilor, care este camera decizională, iar dacă se prelungeşte sesiunea parlamentară şi în iulie, atunci sunt şanse să treacă şi de Camera Deputaţilor în această sesiune”, a explicat deputatul Mihai Donţu.

Prin amendamentul depus de liberalul Mihai Donțu, se propune o prelungire a termenului de folosire a terenului de 200 de ha pentru o perioadă de 15 ani. CJ a putut folosi acest teren pentru o perioadă de 5 ani, cu condiția ca Aeroportul să fie finalizat în acest timp, în caz contrar, lucru care de altfel s-a și întâmplat, terenul să se întoarcă în proprietatea statului.

(sursa newsbv.ro)

Vali Blajovan

 

(Sursa foto: www.aeroportbrasov.ro)

Lasă un comentariu

Comentariul a fost trimis.

Meteo Mai multe informații

Starea vremii în prezent

  • În Mare Parte Însorit18°C
  • Momentan: În Mare Parte Însorit
  • Umiditate:
  • Vânt: 10 km/h din VSV

Prognoza meteo

  • În Mare Parte Însorit
  • 8 C° | 18 C°
  • Senin
  • 10 C° | 23 C°
  • Senin
  • 11 C° | 26 C°
  • Senin
  • 9 C° | 26 C°

Starea vremii în prezent

  • Parţial înnorat11°C
  • Momentan: Parţial înnorat
  • Umiditate: 38%
  • Vânt: S la 87 km/h

Prognoza meteo

  • Luni
  • Aversă
  • 10° | 19°
  • Marți
  • Şanse de Ploaie
  • 5° | 16°
  • Miercuri
  • Senin
  • 5° | 20°
  • Joi
  • În Mare Parte Însorit
  • 7° | 24°

Starea vremii în prezent

  • Parţial înnorat11°C
  • Momentan: Parţial înnorat
  • Umiditate: 38%
  • Vânt: S la 87 km/h

Prognoza meteo

  • Luni
  • Aversă
  • 9° | 19°
  • Marți
  • Şanse de Ploaie
  • 6° | 15°
  • Miercuri
  • Senin
  • 5° | 19°
  • Joi
  • În Mare Parte Însorit
  • 6° | 22°

Starea vremii în prezent

  • În Mare Parte Înnorat11°C
  • Momentan: În Mare Parte Înnorat
  • Umiditate: 42%
  • Vânt: S la 29 km/h

Prognoza meteo

  • Luni
  • Ploaie
  • 10° | 20°
  • Marți
  • Şanse de Ploaie
  • 7° | 17°
  • Miercuri
  • Senin
  • 6° | 21°
  • Joi
  • În Mare Parte Însorit
  • 7° | 23°

Curs valutar Mai multe informații

Curs BNR

  • 20.08.2015
  • 1 USD 3,9746
  • 1 Euro 4,4362
  • 100 HUF 1,4204
  • 19.08.2015
  • 1 USD 4,0137
  • 1 Euro 4,4305
  • 100 HUF 1,4331
  • 18.08.2015
  • 1 USD 3,9967
  • 1 Euro 4,4235
  • 100 HUF 1,4333